Plecare din Iaşi la ora 0400 din parcarea Cinema Victoria, spre Ungaria pe traseul Gura Humorului – Vatra Dornei – Dej – Satu Mare – Budapesta. În jurul orei 1830 sosire în capitala Ungariei.
Cazare în Budapesta – hotel 4****.
17 august 2023 || Budapesta – Munchen
Mic dejun. Dimineață devreme ne îndreptăm spre München unde împreună cu ghidul local vom vizita orașul (din autocar și pietonal): Piața Marienplatz, Catedrala Frauenkirche (construită în 1488), Deutches Museum, Biserica „Sfântul Petru”, Karlplatz, Parcul Olimpic, Palatul Regal, Teatrul Național, Arcul de Triumf etc. După tur, timp liber în München.
Cazare în Munchen – hotel 4****.
18 august 2023 || Munchen – Strasbourg
Mic dejun. Vom traversa Germania până la Strasbourg, unde vom vizita Catedrala Notre Dame. Strasbourg este capitala regiunii Alsacia, este orașul care face legătura între populaţia germană şi cea franceză, împletind atât obiceiuri, cât şi arhitectură, bucurându-se de privilegiul de a fi gazdă a sediului Parlamentului European. De-a lungul timpului, pe aici s-au perindat diferite civilizaţii, în prezent simţindu-se îmbinarea șarmului franţuzesc cu rigoarea germană.
Cazare în Strasbourg – hotel 4****.
19 august 2023 || Strasbourg – Paris
Mic dejun. Ne îndreptăm spre Paris unde efectuăm un tur de oraş cu autocarul, admirăm: Opera Garnier, Biserica „La Madaleine”, Place de la Concorde, Champs-Elysee, Arcul de Triumf, Defense (cel mai nou cartier al Parisului cu zgârie-nori), Turnul Eiffel, Domul Invalizilor, Trocadero etc. Seara, opţional, croazieră pe Sena.
Cazare în Paris – hotel 4****.
20 august 2023 || Paris
Mic dejun. Timp liber la dispoziţia turiştilor. După amiază vizităm Muzeul Luvru (cu sau fără ghid local). Seara, urcăm în Turnul Eiffel pentru a admira panorama oraşului.
Cazare în Paris – hotel 4****.
21 august 2023 || Paris – Fontainebleau – Barbizon
Mic dejun. Opţional, excursie la Castelul Fontainebleau, locul preferat de suveranii francezi. Ne deplasăm apoi în orăşelul pictorilor impresionişti, Barbizon (unde au pictat Ion Andreescu şi Nicolae Grigorescu). După-amiază, revenim în Paris.
Cazare în Paris – hotel 4****.
22 august 2023 || Paris – Reims – Colmar
Mic dejun. Ne deplasăm spre Colmar, cu o oprire în Reims pentru a admira Catedrala Notre Dame (locul de încoronare a regilor Franţei) și pentru a achiziționa „celebra” șampanie. După-amiaza, o alocăm pentru a descoperi minunatul oraș, Colmar, celebru datorită casuțelor din lemn acoperite cu țiglă colorată, tipice zonei și a micilor canale care intersectează straduțele pitorești din cartierul Petite Venise (Mica Veneție) și de faptul că fiecare colț de stradă, casă, piațetă sau pasaj sunt inundate de flori.
Cazare în zona Colmar / Mulhouse – hotel 4****.
23 august 2023 || Colmar – Zürich – Vaduz
Mic dejun. Vizităm oraşul Zürich, capitală culturală a Elveţiei, oraş clasat ca fiind locul cu „cea mai înaltă calitate a vieţii” din lume şi „cel mai bogat oraş din Europa”. Vom vizita Bahnhofstrasse (principala arteră comercială a oraşului, renumită datorită numeroaselor magazine de lux), vom putea admira străduţele pietruite din Oraşul Vechi cu fermecătoarele căsuţe construite în stil baroc, Catedrala protestantă Grossmünster din sec. al XIII-lea şi Biserica Fraumünster, a cărei mare atracţie o constituie vitraliile lui Marc Chagall. Continuăm călătoria spre Vaduz (Liechtenstein) unde vom face o plimbare cu trenuleţul turistic.
Cazare în zona Innsbruck / Wattens – hotel 4****.
24 august 2023 || Salzburg – Budapesta
Mic dejun. Dimineaţă devreme, ne îndreptăm spre Budapesta. Vizităm en route Grădinile Mirabell şi Domul din Salzburg.
Cazare în Budapesta – hotel 4****.
25 august 2023 || Budapesta – Iaşi
Mic dejun. Plecare spre România la ora 730, unde vom sosi în Iaşi în cursul serii, în funcţie de formalităţile vamale şi trafic.
Tariful include:
Transport autocar, dotat cu aer condiţionat, scaune rabatabile, linie audio-video;
Cazare 9 nopţi în hoteluri 4****, camere cu 2 paturi, baie proprie, tv;
9 mic dejun;
Asistenţă turistică din partea agenţiei.
Tariful nu include:
Recomandăm Asigurare medicală şi Asigurare Storno (indiferent de vârstă);
Intrările la obiectivele turistice și opționale;
Ghizi locali;
Taxe de oraş;
Alte servicii decât cele menţionate în programul excursiei.
Acte necesare:
Carte de identitate sau paşaport valabil cel puţin 3 luni de la data întoarcerii din excursie.
Adeverinţă notarială pentru persoanele sub 18 ani, care călătoresc fără părinţi sau doar cu unul dintre părinţi.
IMPORTANT:
Tariful este valabil pentru un grup de minim 45 de persoane.
Pentru un grup mai mic de 45 persoane, tariful se recalculează.
Agenția Marion Turism poate schimba ordinea obiectivelor turistice şi ordinea opționalelor din program, fără a afecta structura excursiei.
Întâlnire la aeroportul din Iaşi cu însoţitorul de grup pentru îmbarcare pe cursa WizzAir, cu destinaţia Paris (decolare la ora locală 0550, sosire în Paris la ora locală 0755). Transfer de la aeroport în Paris. Tur de oraş cu autocarul, unde admirăm: Champs-Elysee, Opera, Biserica „La Madaleine”, Place de la Concorde, Arcul de Triumf, Turnul Eiffel, Domul Invalizilor. Vizităm: Basilica Sacre Coeur (interior) şi Moulin Rouge (exterior). Timp liber la dispoziţia turiştilor. Opţional, croazieră pe Sena. Ȋn drum spre hotel, admirăm Defense (cel mai nou cartier al Parisului cu zgârie-nori).
Cazare în Paris – hotel 4****.
Ziua 2 || Paris
Mic dejun. Timp liber la dispoziţia turiştilor. Ȋn jurul prȃnzului, vizităm Muzeul Luvru (cu sau fără ghid local). Opţional, seara, urcăm în Turnul Eiffel pentru a admira panorama oraşului.
Cazare în Paris – hotel 4****.
Ziua 3 || Paris – Bruxelles
Mic dejun. Ne deplasăm pe ruta Paris – Bruxelles. Admirăm Palatul Regal (exterior), Catedrala, Grand Place, Manenken Pis şi Atomium. Timp liber la dispoziţia turiştilor.
Cazare în Bruxelles – hotel 4****.
Ziua 4 || Bruxelles – Haga – Amsterdam
Mic dejun. Începem aventura olandeză cu Haga unde admirăm Palatul Regal – reşedinţa reginei Beatrix, clădirea Parlamentului şi Palatul Păcii. Scurt popas în staţiunea Scheveningen. Continuăm deplasarea spre Amsterdam. Admirăm numeroasele canale, poduri şi clădiri ce datează din secolele XVII-XVIII. Vizităm Palatul Regal din piaţa Dam. Opţional, croazieră pe canale.
Cazare în zona Amsterdam – hotel 4****.
Ziua 5 || Amsterdam – Luxemburg
Mic dejun. Dimineaţă timp liber la dispoziţia turiştilor în Amsterdam sau, opţional, excursie de jumătate de zi prin satele de pescari. Prima oprire va fi pe Insula Marken (port pitoresc, cu căsuţe de lemn, străduţe înguste), apoi Volendam (ne vom plimba prin port unde putem servi şi masa de prânz). După prânz, deplasare spre Luxemburg. Timp liber pentru a admira centrul oraşului.
Cazare în Luxembourg – hotel 4****.
Ziua 6 || Luxembourg – Nürnberg – Praga
Mic dejun. Plecare la ora 800 din Luxembourg spre Cehia. Se tranzitează Germania, cu scurtă oprire pentru tur de oraş Nürnberg. Seara, sosire Praga.
Cazare în Praga – hotel în 4****.
Ziua 7 || Praga
Mic dejun. Împreună cu ghidul local vizităm: Oraşul Vechi cu numeroase clădiri istorice, printre care Ceasul Astronomic, Biserica gotică Tyn, Catedrala „Sf. Vitus”, Cartierul evreiesc, Podul Carol – cel mai vechi pod din Praga. După-amiază timp liber la dispoziţia turiştilor.
Cazare în Praga – hotel 4****.
Ziua 8 || Praga – Viena
Mic dejun. Deplasare spre Viena. Tur de oraş: Ring-ul, unde vom admira Piaţa Maria Theresia, Complexul Hofburg, Parlamentul, Primăria, Opera şi Biserica „Sfântul Ştefan”. Timp liber la dispoziţia turiştilor. Seara, deplasare spre Bratislava.
Cazare în Bratislava – hotel 4****.
Ziua 9 || Bratislava – Budapesta
Mic dejun. Vizităm în Bratislava, împreună cu ghidul local: Catedrala „Sfântul Martin” (locul de încoronare a regilor Ungariei), Castelul Bratislava (exterior – oferă o privelişte magnifică asupra oraşului), Palatul Primatului (în care se găseşte renumita cameră a oglinzilor unde au fost semnate numeroase tratate printre care Tratatul de Pace de la Pressburg între Napoleon I şi Francis II). Deplasare spre Budapesta, unde efectuăm un tur de oraş: Podurile peste Dunăre, Parlamentul, Piaţa Eroilor, Opera, Biserica Matyas etc. Opţional, seară cu cină tradiţională ungurească în crama Borkatakomba.
Cazare în Budapesta – hotel 4****.
Ziua 10 || Budapesta – Iaşi
Mic dejun. Plecare spre România la ora 730, unde vom sosi în Iaşi în cursul serii, în funcţie de formalităţile vamale şi trafic.
Tariful include:
Bilet avion Iaşi – Paris Beauvais (zbor direct), compania WizzAir;
Taxe de aeroport (pot suferi modificări până la data emiterii biletelor de avion);
1 bagaj de mână/persoană (bagajul merge în cabina avionului), maxim 10 kg, dimensiuni bagaj 55 cm x 40 cm x 23 cm (dimensiuni ce includ accesoriile: roţi, mânere, buzunare etc);
1 bagaj de mâna mic suplimentar/persoană, dimensiuni maxime 40 x 30 x 20 cm (exemplu: poşetă, geantă laptop, rucsac etc.);
Transport autocar, dotat cu aer condiţionat, scaune rabatabile, linie audio-video;
Cazare 9 nopţi în hoteluri 4****, camere cu 2 paturi, baie proprie, tv;
9 mic dejun;
Asistenţă turistică din partea agenţiei.
Tariful nu include:
Recomandăm Asigurare medicală şi Asigurare Storno (indiferent de vârstă);
Intrările la obiectivele turistice și opționale;
Ghizi locali;
Taxe de oraş;
Alte servicii decât cele menţionate în programul excursiei.
Acte necesare:
Carte de Identitate sau Paşaport valabil cel puţin 3 luni de la data întoarcerii din excursie.
Adeverinţă notarială pentru persoanele sub 18 ani, care călătoresc fără părinţi sau doar cu unul dintre părinţi.
IMPORTANT:
Tariful este valabil pentru un grup de minim 40 de persoane.
Pentru un grup mai mic de 40 persoane, tariful se recalculează.
Agenția Marion Turism poate schimba ordinea obiectivelor turistice și ordinea opționalelor din program, fără a afecta structura excursiei.
În cazul în care compania aeriană modifică orarul de zbor, agenția Marion Turism nu este răspunzătoare de acest lucru.
Plecare din Iaşi la ora 0400, din parcarea Cinema Victoria, pe ruta Iaşi – Vatra Dornei – Dej – Satu Mare. Sosire în Budapesta în jurul orei 1830. Tur de oraş, unde admirăm: Piaţa Eroilor, Bulevardul Andrassy, Biserica Matyas, Bastionul Pescarilor, Parlamentul, Podurile peste Dunăre.
Cazare în Budapesta – hotel 4****.
Ziua 2 || Budapesta – Viena – Praga
Mic dejun. Deplasare spre Viena. Tur de oraş împreună cu ghidul local: Ring-ul, unde vom admira Piaţa Maria Theresia, Hofburg, Parlamentul, Primăria, Opera şi Biserica „Sfântul Ştefan”. Timp liber la dispoziţia turiştilor, iar în jurul orei 1600 continuăm călătoria spre Praga.
Cazare în Praga – hotel 4****.
Ziua 3 || Praga
Mic dejun. Dimineaţă vizităm Castelul Hradcany şi admirăm schimbarea gărzii. Apoi, descoperim fascinaţia acestui oraş romantic printr-un tur cu autocarul şi pietonal (cu ghid local), în care vom vizita Oraşul Vechi cu numeroase clădiri istorice, printre care Ceasul Astronomic, Biserica gotică Tyn, Catedrala „Sfântul Vitus”, Cartierul Evreiesc, Podul Carol – cel mai vechi pod din Praga.
Cazare în Praga – hotel 4****.
Ziua 4 || Praga – Karlovy Vary
Mic dejun. Astăzi vom vizita celebra staţiune balneoclimaterică Karlovy Vary, situată în Bohemia, renumită pentru izvoarele termale. În a doua parte a zilei, vizităm fabrica de porţelan „Moser”. Seara, revenim în Praga.
Cazare în Praga – hotel 4****.
Ziua 5 || Praga – Dresda
Mic dejun. Deplasare spre Dresda, capitala Saxoniei, oraş situat pe malul râului Elba. Vom admira Castelul Dresda, locuit în trecut de regii Saxoniei şi de electori, Palatul Zwinger, Opera, Hofkirche (folosită în trecut ca biserică a familiei regale), Frauenkirche şi Primăria. Timp liber pentru vizite individuale şi/sau cumpărături. Seara revenim în Praga.
Cazare în Praga – hotel 4****.
Ziua 6 || Praga – Bratislava – Budapesta
Mic dejun. Ne deplasăm spre Budapesta, cu o oprire la Bratislava pentru un tur pietonal, împreună cu ghidul local. Admirăm: Biserica Încoronării Mariei Tereza (Coroana Imperiului Austro-Ungar), faleza Dunării şi centrul istoric. Seara, opţional, croazieră pe Dunăre cu cină inclusă (durata ~1h30min).
Cazare în Budapesta – hotel 4****.
Ziua 7 || Budapesta – Iaşi
Mic dejun. Plecare spre România la ora 730, unde vom sosi în Iaşi în cursul serii, în funcţie de formalităţile vamale şi trafic.
Tariful include:
Transport autocar, dotat cu aer condiţionat, scaune rabatabile, linie audio-video;
Cazare 6 nopţi în hoteluri 4****, camere cu 2 paturi, baie proprie, tv;
6 mic dejun;
Asistenţă turistică din partea agenţiei.
Tariful nu include:
Recomandăm Asigurare medicală şi Asigurare Storno (indiferent de vârstă);
Intrările la obiectivele turistice şi opţionale;
Ghizi locali;
Taxe de oraş;
Alte servicii decât cele menţionate în programul excursiei.
Acte necesare:
Carte de identitate sau paşaport valabil cel puţin 3 luni de la data întoarcerii din excursie.
Adeverinţă notarială pentru persoanele sub 18 ani, care călătoresc fără părinţi sau doar cu unul dintre părinţi.
IMPORTANT:
Tariful este valabil pentru un grup de minim 40 de persoane.
Pentru un grup mai mic de 40 persoane, tariful se recalculează.
Agenția Marion Turism poate schimba ordinea obiectivelor turistice și ordinea opționalelor din program, fără a afecta structura excursiei.
Folosim cookie-uri pentru a-ți oferi cea mai bună experiență pe situl nostru. Poti accesa sectiunea setari pentru detalii Setari cookieACCEPTReject
Privacy & Cookies Policy
Preambul politica de confidentialitate
Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența în timp ce navigați pe site. Din aceste cookie-uri, cookie-urile care sunt clasificate ca fiind necesare sunt stocate pe browser-ul dvs. deoarece sunt esențiale pentru funcționarea funcționalităților de bază ale site-ului. De asemenea, folosim cookie-uri terțe care ne ajută să analizăm și să înțelegem cum utilizați acest site web. Aceste cookie-uri vor fi stocate în browserul dvs. doar cu acordul dumneavoastră. De asemenea, aveți opțiunea de a renunța la aceste cookie-uri. Dar renunțarea la unele dintre aceste cookie-uri poate avea un efect asupra experienței dvs. de navigare. Detalii despre politica de cookies https://www.marion-turism.ro/politica-de-cookies
Cookie-urile strict necesare trebuie sa fie activate tot timpul pentru a salva preferintele tale de navigare.
Strictly Necessary Cookie should be enabled at all times so that we can save your preferences for cookie settings.