Perioada: 10 octombrie – 13 octombrie 2020

                   Tarif: 465 euro (inclus taxe aeroport)

                   Rezervari: 0232 – 267.002 / 0232 – 258.103 / rezervari@marion-turism.ro

 

 

 

                   Bonus: excursie Portoferraio şi 3 cine cu băuturi incluse!


10 octombrie 2020 || Iaşi – Otopeni – Pisa – zona Portoferraio
Transfer autocar/minibus de la Iaşi la Otopeni. Efectuăm formalitățile de check-in pentru zborul pe cursa Wizz Air spre Pisa (decolare ora 0730, sosire la ora locală 0850). Transfer cu autocarul/minibus în portul Piombino, pentru îmbarcare pe ferry-boat-ul companiei Moby Lines, cu destinaţia Portoferraio (durata calatoriei cu ferry-boat-ul ~1h). Sosiţi pe Insula Elba, vizităm pitorescul oraş Portoferraio ale cărui clădiri sunt situate pe panta unui deal înconjurat de mare din trei părţi. Oraşul a fost fondat de romani, iar Cosimo de Medici şi succesorii săi au construit aici o fortăreaţă impresionantă, o capodoperă a arhitecturii militare, atât de bine realizată, încât era considerată cel mai sigur loc din Mediterană în acele timpuri. Sosirea lui Napoleon pe insulă în anul 1814 a marcat profund istoria şi dezvoltarea economică a insulei. Perioada în care Napoleon a guvernat Elba a fost înfloritoare pentru insulă, acesta punând bazele infrastructurii care susţinea industria exploatării fierului şi realizând o serie de reforme economice. Vom vizita în continuare Villa dei Mulini, fosta reşedinţă de iarnă a lui Napoleon.
Cazare şi cină în zona Portoferraio – hotel 3***.

 

11 octombrie 2020 || Excursie Turul Insulei Elba
Mic dejun. Timp liber sau excursie opţională – Turul Insulei Elba. Vom înconjura insula şi vom vizita câteva dintre cele mai pitoreşti aşezări. Prima oprire este în Marciana, un oraş care îşi păstrează structura medievală şi este în acelaşi timp una dintre cele mai vechi aşezări de pe insulă. A doua oprire va fi la Chiessi, cel mai vestic punct din itinerariul nostru, precum şi în Marina di Campo, un pitoresc orăşel de coastă, cu o lungă plajă cu nisip fin. Ultima oprire de azi este în Porto Azzurro, un încântător orăşel pescăresc adăpostit în golful Mola şi dominat de fortăreaţa Longone.
Cazare şi cină în zona Portoferraio – hotel 3***.

 

12 octombrie 2020 || Excursie la Capolivieri & Reşedinţa de vară a lui Napoleon
Mic dejun. Timp liber sau excursie opţională către Capoliveri, un frumos orăşel medieval situat în vârful unui deal, a cărui localizare ne permite să admirăm splendidul peisaj al coastei sudice a insulei. Farmecul arhitectural al oraşului Capoliveri este dat de piaţa sa centrală şi o reţea de străzi înguste, scări şi arcade. În continuare vom poposi la cea de-a doua reşedinţă a lui Napoleon pe insula Elba: Villa San Martino situată în zona rurală a insulei, refugiul său pe timp de vară. În interiorul muzeului putem admira galeria Demidoff, dintre încăperile sale, cea mai frumoasă fiind cea dedicată victoriei lui Napoleon în Egipt.
Cazare şi cină în zona Portoferraio – hotel 3***.

 

13 octombrie 2020 || zona PortoferraioPisa – Otopeni – Iași
Mic dejun. Transfer la portul din Portoferraio pentru îmbarcare pe ferry-boat-ul companiei Moby Lines, spre Piombino. Sosire la Piombino şi transfer la aeroportul din Pisa, pentru îmbarcare pe cursa Wizz Air, cu destinaţia Otopeni (decolare ora 1420, sosire Otopeni la ora locală 1735). Transfer autocar/minibus de la Otopeni la Iaşi.

Tariful include:
  • Transfer autocar/minibus Iaşi – Otopeni – Iaşi;
  • Bilet avion Otopeni – Pisa – Otopeni (zbor direct), compania Wizz Air;
  • Taxe de aeroport (pot suferi modificări până la data emiterii biletelor de avion);
  • 1 bagaj de mână/persoană (bagajul merge în cabina avionului), maxim 10 kg, dimensiuni bagaj 55 cm x 40 cm x 23 cm (dimensiuni ce includ accesoriile: roţi, mânere, buzunare etc);
  • 1 bagaj de mâna mic suplimentar/persoană, dimensiuni maxime 40 x 30 x 20 cm (exemplu: poşetă, geantă laptop, rucsac etc.);
  • Transfer aeroport Pisa – portul Piombino – aeroportul din Pisa;
  • Ferry-boat Pimobino – Portoferraio – Piombino;
  • Transfer port – hotel – port pe Insula Elba;
  • Excursie Portoferraio (în prima zi);
  • Cazare 3 nopţi în hotel 3***, camere cu 2 paturi (la cerere 3 paturi), baie proprie, tv;
  • 3 mic dejun;
  • 3 cine (meniu) cu băuturi incluse (1/4 vin şi 1/2 apă);
  • Asistenţă turistică din partea agenţiei.

Tariful nu include:
  • Recomandăm Asigurare medicală şi Asigurare Storno (indiferent de vârstă);
  • Intrările la obiectivele turistice și opționale;
  • Taxă de oraş (se achită individual la recepţie);
  • Alte servicii decât cele menţionate în programul excursiei.

Acte necesare:
  • Carte de identitate sau paşaport valabil cel puţin 3 luni de la data întoarcerii din excursie.
  • Adeverinţă notarială pentru persoanele sub 18 ani, care călătoresc fără părinţi sau doar cu unul dintre părinţi.

IMPORTANT:
  • Tariful este valabil pentru un grup de 25 de persoane.
  • Pentru un grup mai mic de 25 persoane, tariful se recalculează.
  • Agenția Marion Turism poate schimba ordinea obiectivelor turistice și ordinea opționalelor din program, fără a afecta structura excursiei.
  • În cazul în care compania aeriană modifică orarul de zbor, agenția Marion Turism nu este răspunzătoare de acest lucru.
  • In cazul in care doriti Pachetul Asigurare Medicala + Asigurare Storno (indiferent de varsta), acesta se poate incheia (si achita) in momentul cand se achita avansul excursiei (la inscriere), sau cel tarziu cu 5 saptamani inainte de plecare.
  • In cazul in care doriti doar Asigurare Medicala (indiferent de varsta), aceasta se poate incheia si achita cel tarziu cu o zi inainte de plecare.

Alte destinatii ce v-ar putea interesa